Obiceiurile căsătoriei la rromii căldărari

Căsătoria timpurie la unele comunităţi de rromi reprezintă o formă prin care comunitatea controlează viaţa cuplului, prevenind în acelaşi timp libertinajul, atât de întâlnit în societatea modernă. Căsătoria tradiţională în România se mai păstrează doar la 10-15% dintre români, susţine Delia Grigore, preşedinte al "Asociaţiei Aven Amentza". Cât priveşte cerinţele de puritate, despre care s-a vorbit cu ocazia căsătoriei fiicei regelui rromilor Florin Cioabă, Delia Grigore a amintit că sunt întâlnite la toate etniile, inclusiv la români, mai ales în mediile tradiţionale. "Căsătoria timpurie este o formă prin care comunitatea controlează viaţa cuplului", a declarat Delia Grigore, subliniind că cei doi sunt pregătiţi din punct de vedere biologic să îşi înceapă viaţa sexuală. "În orice manual de anatomie se spune că vârsta biologică pentru începerea vieţii sexuale este 12-13 ani la fete şi 13-14 la băieţi. Şi în cultura modernă apar din ce în ce mai des raporturi sexuale la aceste vârste, dar acestea sunt necontrolate şi duc adesea la boli sau la sarcini nedorite", a spus cadrul didactic la secţia de limbă şi literatură romanes. Cumpărarea miresei: de la bănuţii de aur la dolari şi euro În privinţa banilor pe care îi dă familia mirelui, Delia Grigore spune: "Nu este vorba de cumpărare propriu-zisă. Suma de bani sau aurul care este dat familiei miresei nu reprezintă o valoare în sine.
Cu acei bani, cu valoare simbolică de reprezentare, este onorată familia fetei pentru că aceasta va îmbogăţi casa mirelui şi îi va aduce copii. Aceşti bani nu sunt cheltuiţi. Există, de exemplu, rromi extrem de săraci care mătură, cu aur la gât sau în păr. Poţi să fii muritor de foame şi să porţi aur la gât".. Ideea că familiile se înţeleg este considerată de specialişti o formă de a-i face pe cei doi copii să se adapteze unul cu celălalt. "Se ştie că la rromi, căsătoria este mai durabilă decât la celelalte etnii, pentru că cei doi se armonizează în timp, se acomodează unul cu celălalt de la vârste fragede", a spus Delia Grigore. Observând obiceiurile căldărarilor la mai multe nunţi, inclusiv cea a fiicei regelui Cioabă şi cea a bulibaşei din Sinteşti se poate spune că reprezintă neamul care şi-a conservat cel mai bine cultura tradiţională, şi sunt cel mai puţin asimilaţi de cultura majoritară. Obiceiuri de nuntă, botez sau înmormântare îşi păstrează în continuare aspectele tradiţionale combinate câteodată cu elemente din cultura modernă. La sosirea la casa naşilor, mireasa însoţită de un convoi de femei şi bărbaţi, pe acorduri de lăute, dă naşilor, aşa cum cere tradiţia, pui fripţi, cozonaci şi băutură. Tot conform tradiţiei, mireasa rupe "turta" şi o împarte nuntaşilor. Se spune că fetele care mănâncă din cozonacul miresei, vor avea aceeaşi soartă. După ce s-a împodobit pomul, un alt simbol prezent la nunţile rromilor, alaiul, în frunte cu două fecioare ce poartă oglinda în care mireasa se vede pentru ultima dată domnişoară şi pentru întâia oară femeie, pleacă spre biserică. Jurământul - un ritual nou pentru rromii căldărari Juramântul de credinţă în faţa lui Dumnezeu este un ritual relativ nou pentru rromii căldărari. Până nu demult, jurământul depus în faţa comunităţii era suficient pentru ca tânăra familie să respecte regulile interne ale comunităţii. Nunta înseamnă pentru rromii căldărari cel mai important eveniment din viaţa lor, pentru că ziua aceasta este momentul Întemeierii familiei, trecerea de la statutul de copil la acela de membru responsabil al comunităţii. Încă de foarte mici, copiii rromi sunt educaţi şi pregătiţi pentru acest eveniment. Aşa că pregătirile de nuntă sunt pe măsura importanţei evenimentului. Înrudirea are, de asemenea, un rol foarte important. În cazul rromilor căldărari, căsătoriile se fac în neam, înrudirea cu alte neamuri de rromi sau gadjii (ne-rromi) fiind interzisă. În cultura tradiţională a rromilor, două familii, doi "xanamica" (cuscri) se hotărăsc să se înrudească prin copiii lor, uneori încă înainte de a se naşte copiii. Fata este, de obicei cumpărată, banii reprezentând, pe de o parte semnul preţuirii acordate fetei de către familia viitorului ei soţ, iar pe de altă parte, cumpărarea forţei de muncă a nurorii care intră în neamul mirelui. În cazul unui divorţ, o parte din aceşti bani va fi returnată familiei băiatului. Şi familia fetei contribuie financiar la întemeierea noii familii, prin zestrea de haine, fuste pentru zece ani, bijuterii din aur, mai ales salbe, tacâmuri din aur şi argint, obiecte de uz casnic, toate oferite miresei înaintea nunţii. În felul acesta, mireasa nu va fi mai târziu persecutată de soţ, pentru că nu ar fi contribuit economic la casnicie. Mariajul la o vârstă timpurie Deşi pentru gadjii pare un fapt de neconceput, în cultura tradiţională a rromilor se practică mariajul la o vârstă destul de timpurie (fetele la 12 -13 ani şi băieţii de la 14 -15 ani). Rromii explică asta prin faptul că pubertatea este una dintre perioadele cu cele mai mari tensiuni sexuale şi pentru a nu se face neamul de ruşine, înlătură ispitele tinereţii într-un mod care s-a dovedit eficient de-a lungul anilor. Căsătoria tradiţională a căldărarilor este un ritual care se desfăşoară în mai multe etape. Prima fază este deplasarea peţitorilor sau a rudelor mirelui la casa fetei pentru un prim contact cu familia acesteia şi pentru a stabili termenii întâlnirii cu părinţii mirelui. Dacă fata refuză, etapa a doua a cererii în căsătorie, vizita părinţilor băiatului la părinţii fetei, se anulează. Dacă cei doi viitori miri sunt promişi din copilărie, prima etapa a peţitului este anulată. Părinţii mirelui cer fata de la tatăl ei sau de la fratele ei mai mare, dacă tatăl fetei a murit, utilizind un limbaj ritual codificat, în care problema căsătoriei nu este pusă în mod direct, ci prin intermediul unor metafore. Ţigăncile văduve sau divorţate nu au voie să se apropie de mireasă Nici o femeie văduvă sau dintre cele divorţate nu au voie să se apropie de fată pentru a nu o spurca. Mireasa nu numai ca nu are voie să bea şi să mănânce la propria nuntă dar nici cu mirele nu se cade să zăbovească prea mult la vorbă. Ea este atent supravegheată de femei mai bătrine, special alese pentru asta, încă din timpul logodnei. La nuntă, miresei i se pune în braţe un copil pentru a fi fertilă şi tot ea adună banii de dar de la nuntaşi. Darul poate fi în bancnote sau bani de aur. Ca o reminiscenţă a obiceiurilor din perioada când căldărarii erau nomazi, la nunţi încă se mai aduc pui sau curcani. În ceea ce-i priveşte pe invitaţi, aceştia beau şi dansează, iar mâncarea este primită de fiecare la pachet. Cheltuielile la astfel de nunţi sunt, în general, foarte mari, ajungându-se la sume de ordinul miliardelor de lei. Nunta adună laolaltă toţi rromii din comunitate, fără ca aceştia să primească invitaţie, pentru că a veni cu familia la o nuntă este un semn de respect şi preţuire, iar a şti de nuntă şi a nu veni, înseamnă dispreţ şi desconsiderare, fapt sancţionat de comunitate cu aceeaşi monedă. Singurii invitaţi sunt cei ce nu fac parte din neamul căldărarilor.