Paradigme posibile de
abordare a problemei accesului egal la o educaţie de calitate a copiilor rromi:
1. Educaţia ca formă de
investiţie în capital social;
2. Educaţia ca formă de
investiţie în capital uman;
3. Educaţia ca formă de
reproducere a inegalităţilor din cadrul sistemului social;
4. Educaţia ca mijloc de
transmitere de valori;
În oricare dintre aceste
paradigme ne-am plasa, existenţa şcolilor
cu număr mare de elevi rromi are costuri de oportunitate ridicate pentru
familiile de rromi şi pentru societate în ansamblul său. Altfel spus,
“alegerea” unei şcoli de acest tip presupune nivele reduse ale capitalului
social şi uman pentru etnicii rromi, precum şi o poziţie socială inferioară în
stratificarea socială existentă. În cazul în care rromii învaţă în şcoli româneşti
etnocentrice la nivel de curriculum, dar şi la nivelul ideologiilor / modelelor
mentale (în sensul lui Teun A. van Dijk si D.C. North) ale cadrelor didactice,
valorile dobândite în şcoală este probabil să contribuie la o stimă de sine
joasă a elevilor rromi.
Existenţa şcolilor cu un
număr mare de elevi rromi pune în discuţie acumulările în termeni de capital
social, capital uman, poziţie sociala, valori, de care rromii pot beneficia şcolarizându-se
in contextele formale existente in cadrul sistemului de învăţământ romanesc.
Existenta claselor în care sunt şcolarizaţi numai copii rromi chestionează, de
asemenea, beneficiile educaţiei formale. Diversitatea culturala reprezintă o
premisa a acumulării unui capital social de calitate şi, in acelaşi timp, funcţional
în condiţiile societăţii româneşti. Fără a avea relaţii sociale etnic diverse
în interiorul şcolii/clase, copiii rromi sunt deprivati de oportunităţi sociale
viitoare, precum găsirea unui loc de munca prin relaţii informale sau, mai
larg, obţinerea unui feedback constructiv asupra unor planuri / proiecte de
viata menite sa aibă succes in cadrul societăţii româneşti. Şcoala reprezintă
un spaţiu social al acumulării de capital social.
În premisele unei societăţi
deschise, toleranţa la diversitate culturala, capitalul social acumulat în şcoala,
bagajul de aşteptări-obligaţii la nivel de relaţie este de presupus a avea un
impact pozitiv asupra dezvoltării personale a copiilor rromi. Capitalul uman
dobândit prin educaţie formala în condiţii de diversitate etnica este probabil
să fie unul legitim şi care legitimează, existând astfel posibilitatea unei
mobilităţi verticale în cadrul structurii sociale.
Indiferent de paradigma
în care plasam analiza problemei accesului la o educaţie de calitate, variabila
“încredere in educaţie” este una centrala. În lipsa încrederii în educaţia
formala, sistemul educaţional devine nefuncţional, iar educaţia în familie
ajunge să poată fi privită ca alternativă în cazul unora dintre părinţii rromi
(în special cazul rromilor tradiţionali, estimaţi în cadrul discuţiei ca
reprezentând intre 3 si 10% din totalul rromilor din România).
Calitatea scăzuta a educaţiei
în şcolile cu un număr ridicat de elevi rromi este datorata şi unor procese de
migraţie a cadrelor didactice şi a elevilor în interiorul sistemului de învăţământ
romanesc. Tendinţele de migraţie, în cazul ambelor categorii, sunt dinspre şcolile
mai puţin dotate material şi uman spre şcolile cu dotări mai bune. În cazul
mediului rural destinaţia migraţiei şcolare o reprezintă şcolile “de centru”,
considerate ca oferind oportunităţi de dezvoltare mai ridicate copiilor. Şcolile
izolate, “de periferie” devin, în aceste condiţii, şcoli deprivate de resurse
umane şi materiale. Nu doar elevii români şi cadrele didactice sunt subiecţi ai
acestor fluxuri de migraţie, ci şi unii elevi rromi proveniţi din familii mai
înstărite. Cauzele migraţiei şcolare a profesorilor şi elevilor în interiorul
sistemului sunt determinate de gradul de încredere investita în şcoala. Ca
ipoteza, cu cat procentul de rromi dintr-o şcoala este mai ridicat, cu atât
este mai probabil ca încrederea în şcoala respectiva sa fie mai scăzută.
Dincolo de abandonul fizic al şcolii "de periferie" de către cadrele
didactice, se poate vorbi şi de un "abandon psihic" al acestor şcoli.
Este cazul prezenţei
formale a profesorilor în şcoala, dar fără o implicare reala, deplină a
acestora în procesul educativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu